Cine este Tal Hanan, alias hackerul ”Jorge”, cu care Elena Lasconi spune că s-ar fi întâlnit Geoană

Cine este Tal Hanan, alias hackerul ”Jorge”, cu care Elena Lasconi spune că s-ar fi întâlnit Geoană
Publicat: 29/10/2024, 23:13

Elena Lasconi, candidat USR la prezidențiale, a postat un comentariu pe pagina sa de Facebook, însoțit de câteva ftografii, prin care susține că Mircea Geoană s-a întâlnit cu Tal Hanan, un fost membru al forțelor speciale israeliene. Hanan a fost vizat de o anchetă jurnalistică internațională, care a dezvăluit că acesta şi-a oferit serviciile pentru a manipula peste 30 de runde de alegeri din întreaga lume. 

Potrivit investigaţiei, la care The Guardian şi Le Monde scriu că au participat peste 100 de jurnalişti, gruparea coordonată de Hanan a folosit ca metode hackingul, sabotajul şi dezinformarea automatizată pe reţelele sociale. Materialul a fost publicat în februarie, anul trecut și descrie o amplă activitate de dezinformare pe care o desfăşoară o firmă israeliană condusă de Tal Hanan. Investigaţiile jurnaliştilor par să indice că de peste două decenii acesta a lucrat pe ascuns şi s-a implicat în alegerile din diferite ţări.

„Team Jorge”

Hanan şi unitatea sa, care foloseşte numele de cod „Team Jorge”, au fost demascaţi prin intermediul unor operaţiuni sub acoperire şi a unor documente care au fost dezvăluite unui consorţiu internaţional format din 100 de jurnalişti.

Consorţiul de jurnalişti care a investigat „Team Jorge” include reporteri de la 30 de instituţii media prestigioase, printre care Le Monde, The Guardian, Der Spiegel şi El País. Proiectul, care face parte dintr-o investigaţie mai amplă privind industria dezinformării, a fost coordonat de Forbidden Stories, o organizaţie non-profit franceză a cărei misiune este de a urmări munca reporterilor asasinaţi, ameninţaţi sau încarceraţi.

Un manager al acestei companii israeliene, cunoscut sub numele de „Team Jorge”,s-a întâlnit cu jurnaliștii de investigație. Le-a spus că are capacitatea de a crea automat conturi online false, de a crea conținut pe rețelele sociale sau de a sparge conturi Telegram sau e-mailuri cu scopul de a influența campaniile electorale.

Investigația dezvăluie detalii uimitoare despre modul în care „Team Jorge” folosește dezinformarea ca armă. Grupul conduce un serviciu privat care oferă posibilitatea de a interveni pe ascuns în alegeri fără a lăsa urme. Grupul lucrează și cu clienți corporativi.

Hanan a informat reporterii sub acoperire că serviciile sale,  caracterizate drept „operațiuni secrete”, sunt accesibile agențiilor de informații, campaniilor politice și companiilor private cu scopul de a manipula în secret opinia publică. El a afirmat că a încheiat contracte în Africa, America de Sud și Centrală, Statele Unite și Europa.

Soft de închiriat care are capacitatea de a gestiona 30.000 de profiluri false pe internet

Un pachet software sofisticat cunoscut sub numele de Advanced Impact Media Solutions, sau Aims, care gestionează mii de profiluri false pe Twitter, LinkedIn, Facebook, Telegram, Gmail, Instagram și YouTube este unul dintre serviciile importante ale echipei lui Jorge. Unele avataruri au chiar și conturi Airbnb, portofele bitcoin și conturi Amazon.

Trei reporteri, care ș-au prezentat Team Jorge ca potențiali clienți, au filmat imaginile cu camera ascunsă.

În timpul celor şase ore de întâlniri private, Hanan și echipa sa au discutat despre diferite metode de colectare a informațiilor despre concurenți, cum ar fi folosirea metodelor de hacking pentru a obține acces la conturile Gmail și Telegram. Israelienii s-au lăudat că au pus materiale în surse de știri credibile, pe care software-ul de gestionare a roboților Aims le amplifică.

Majoritatea planurilor lor par să se concentreze pe întreruperea sau sabotarea campaniilor concurenților: echipa a susținut chiar că a trimis o jucărie sexuală trimisă prin Amazon acasă unui politician, pentru a-i da soției sale impresia greșită că are o aventură.

Metodele și tehnicile prezentate de Team Jorge aduc noi provocări marilor platforme tehnologice, care de ani de zile se luptă să împiedice actorii rău intenționați să răspândească neadevăruri sau să încalce securitatea platformelor lor.

În plus, se pare că Hanan a folosit Demoman International, o companie israeliană care este înregistrată pe un site web administrat de Ministerul israelian al Apărării pentru a promova exporturile de apărare, pentru a coordona operațiunile sale de dezinformare.

Potrivit The Guardian, Ministerul israelian al Apărării nu a răspuns la solicitările de comentarii.

Imagini filmate sub acoperire

The Guardian notează că jurnaliștii care folosesc abordări tradiționale se confruntă cu dificultăți atunci când vine vorba de industria dezinformării. Întâlnirile, care au fost filmate în secret și au avut loc între iulie și decembrie 2022, oferă o imagine rară a mecanismului de dezinformare costisitoare.

Trei jurnalişti – de la Radio France, Haaretz și TheMarker – au contactat echipa lui Jorge, susținând că sunt consultanți care lucrează pentru o națiune africană politic instabilă care dorește să ajute la întârzierea alegerilor.

La baza Team Jorge, un birou nemarcat într-un parc industrial din Modin, la 32 km de Tel Aviv, întâlnirile cu Hanan și colegii săi au avut loc atât prin apeluri video, cât și în persoană.

Peste 30 de campanii prezidențiale influențate

Hanan a spus că echipa lui era formată din „absolvenți ai agențiilor guvernamentale”, care știau despre finanțe, social media și campanii, precum și despre „războiul psihologic”. Ei lucrau din şase birouri din întreaga lume. Fratele lui Hanan, Zohar Hanan, care a fost prezentat ca director executiv al grupului, a fost printre cei patru colegi ai săi care au participat la întâlnire.

„Acum suntem implicați într-o alegere în Africa… Avem o echipă în Grecia și o echipă în (Emirate)… (Am finalizat) 33 de campanii la nivel prezidenţial, dintre care 27 au avut succes”, a declarat Hanan, care a afirmat mai târziu că este implicat în două „proiecte majore” în Statele Unite, dar a susținut că nu participă direct la politica americană.

Relațiile cu Cambridge Analytica sugerează că Hanan a exagerat pentru a obține un contract profitabil cu potențiali clienți, deoarece nu toate afirmațiile Team Jorge au fost verificate.

Reporterii au fost informați de către echipa Jorge că acceptă plăţi în numerar sau într-o gamă largă de valute, inclusiv criptomonede precum bitcoin. El a declarat că tariful pentru intervenția în alegeri variază între 6 și 15 milioane de euro. Cu toate acestea, e-mailurile către The Guardian indică faptul că Hanan a primit un onorariu mai mic. Unul indică faptul că el a cerut 160.000 de dolari de la firma britanică de consultanță Cambridge Analytica, implicată în 2015 într-un scandal pentru participarea la o campanie de opt săptămâni într-o țară din America Latină.

Citește și:

Elena Lasconi: Omul cu care Mircea Geoană susține că nu s-a întâlnit este Tal HANAN, deconspirat ca șef al unor operațiuni de dezinformare

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Nepoata lui Putin a dezvăluit din greșeală numărul soldaților ruși dispăruți în Ucraina
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Tudor Chirilă, mesaj pentru politicieni: „Voi ați creat monstrul numit extremism, ați vrut să operați...
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia...
Cum și-a falsificat Călin Georgescu CV-ul. N-a lucrat nici la ONU și nu a fost...
Călin Georgescu și legionarii. Cine este Eugen Sechila, surprins alături de candidatul independent la alegerile...
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care...
Din ce sunt făcute, de fapt, chifteluțele vegetale din Mega Image. Mulți români le mănâncă...
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri?...
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe...
Cum poți să verifici dacă pensia ta va crește sau nu de la 1 ianuarie...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
Probleme mari pentru ucraineni pe frontul de est. Zelenski cere consolidarea poziţiilor
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu oprește totul. Măsura pe care o va lua dacă devine președintele României: Este...
Cea mai bună temperatură a frigiderului. Alimentele rămân în stare perfectă
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO De câte ori a fost înșelată Emilia Ghinescu, dar și peste ce anume nu...
De ce Victor Cornea a ales să o ceară în căsătorie pe Andreea Bălan tocmai...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Dovezile găurilor negre primordiale s-ar putea ascunde chiar și în obiectele obișnuite de pe Pământ